Borgman sau arheologia fragilității: O analiză de antropologie psihologică a răului organizat, a luminii retrase și a prăbușirii ordinii simbolice

Descriere

Psih Tihan Eusebiu Jean, MSc
Tihan și Asociații. Societate civilă profesională de Psihologie,

Membru al Academniei Oamenilor de Știință din România
Cercetător independent
https://orcid.org/0009-0008-8316-3679
Email: eusebiu.tihan@gmail.com

Tihan, Eusebiu Jean, ”Borgman sau arheologia fragilității: O analiză de antropologie psihologică a răului organizat, a luminii retrase și a prăbușirii ordinii simbolice”, în Index Academic, II 2026, DOI: 10.58679/IA57453, https://www.indexacademic.ro/pdf/borgman-sau-arheologia-fragilitatii/

© 2026 Eusebiu Jean TIHAN. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

Prezentare de film:

BORGMAN / Tulburătorul de liniște (2013, Alex van Warmerdam)

Selectat la Festivaluri :

Selecția oficială la Cannes, Competiție

Festivalul Internațional de Film de la Sarajevo

Festivalul Internațional de Film de la Toronto

Festivalul Internațional de Film de la Atena

Festivalul Internațional de Film de la Tokyo

Festivalul de Film de la Sitges

Haifa

Festivalul de Film din Suedia

Festivalul de Film din Olanda

Un thriller psihologic cu elemente de comedie neagră absurdă.

Rezumat

Borgman — Analiză prin prisma antropologiei psihologice

Cuvinte cheie: Borgman, antropologie psihologică, psihanaliză, Jung, Lacan, Umbră, Real, rău organizat, coroziune socială, simbolism arhetipal, violență procedurală.

Obiective: Articolul își propune o analiză multidimensională a filmului Borgman (2013, regia Alex van Warmerdam) [1], concentrându-se asupra semnificațiilor psihologice, psihosociale și antropologice ale narațiunii. Obiectivele specifice sunt:

1. Decodificarea simbolismului arhetipal al personajului Borgman (asociat cu Anticristul, arhanghelul Camael inversat, Incubusul).[1]
2. Analiza coroziunii psihice a familiei burgheze, evidențiind modul în care răul nu vine ca o ruptură, ci ca o continuitate și naturalizare a inacceptabilului.[2]
3. Compararea viziunii regizorale cu cea a lui Michael Haneke (Funny Games) [2], subliniind diferențele dintre răul nihilist și cel mistic-fabulist.[3]
4. Investigarea organizării cvasi-militare a grupului lui Borgman și a modului în care aceasta se reflectă în tratarea cadavrelor (standardizare, ritualizare, ștergerea urmelor).[4]
5. Interpretarea psihanalitică duală (Jung vs. Lacan) a filmului, pentru a clarifica natura răului și fragilitatea identității.[5]

Metode de analiză

Articolul utilizează un cadru metodologic interdisciplinar, bazat pe:

1. Analiza textuală și simbolică a filmului, inclusiv a citatelor fictive biblice, a numelor personajelor (Camiel), a iconografiei vizuale (referința la The Nightmare de Fuseli) și a spațiilor (vila de sticlă, subteranul, magazia)[6] [3, 4].
2. Psihologia artelor cinematografice, cu accent pe relația dintre arhitectură, dinamica puterii și inocența alterată a copiilor.[7] [5, 6]
3. Antropologia psihologică și psihosociologia, explorând conflictul dintre civilizație și „sălbăticie”, paranoia de clasă și fragilitatea fațadei burgheze.[8] [7, 8]
4. Psihanaliza comparată (Sigmund Freud, Carl Gustav Jung, Jacques Lacan), aplicată pentru a interpreta[9][9–12]:
   • Borgman ca Umbră (Jung) sau ca irupție a Realului (Lacan).
   • Casa ca Eul fragil sau ca Ordine simbolică.
   • Copiii ca psihic permeabil sau ca subiecți în formare, scoși din limbaj.
   • Violența ca pulsiune de moarte (Thanatos) sau ca obiect „a” .
5. Analiza structurală a violenței organizate, descriind procedurile cvasi-militare (distribuirea rolurilor, protocol, eficiență, invizibilitatea răului).[10] [13, 14].

Rezultate

Analiza conduce la următoarele rezultate sintetice:

1. Borgman nu este un simplu vagabond, ci o entitate metafizică („răul însuși”, Anticrist, Incubus) care nu creează groaza, ci o amplifică prin exploatarea fisurilor preexistente ale familiei (aroganță, frustrare, inegalitate) [1].[13].
2. Casa de sticlă metaforizează iluzia controlului și transparenței, devenind o scenă a vulnerabilității totale. Invazia lui Borgman este o irupție a inconștientului (subteranul) în Eul fragil al burgheziei. [5, 16][14]
3. Copiii reprezintă cel mai tulburător succes al manipulării: seduși prin povești, nu prin forță, ei își abandonează inocența și devin adepți marcați, simbolizând triumful asupra generației viitoare.[15]
4. Organizarea cvasi-militară a grupului transformă violența într-un sistem procedural, rece, repetabil. Cadavrele sunt reduse la „obiecte logistice”, iar ștergerea completă a urmelor (ciment, lac) face răul invizibil și imposibil de sancționat. [13, 14].[16]
5. Comparația Haneke vs. Van Warmerdam evidențiază că, dacă Haneke pedepsește spectatorul pentru sete de violență, Van Warmerdam construiește o parabolă suprarealistă despre cum civilizația se prăbușește în fața forțelor primordiale.[17]
6. Concluzia psihanalitică duală [7, 11]:
   • Perspectiva Jungiană: filmul arată că răul este în noi (Umbra), iar Borgman doar îl eliberează. Soluția ar fi integrarea conștientă a acestei umbre.[18]
   • Perspectiva Lacaniană: filmul oferă o viziune mai neliniștitoare – nu există un „eu” stabil, iar Borgman reprezintă Realul care rupe sensul. Răul nu este o esență, ci colapsul ordinii simbolice și al identității însăși.[19]
7. Semnificația telefoanelor mobile ale vagabonzilor subliniază absurdul metafizic: răul nu este arhaic, ci perfect adaptat modernității, folosind tehnologia pentru coordonare tactică și penetrarea intimității.[20]
8. Finalul filmului (plecarea cu copiii, dispariția urmelor, cadavrele în lac) transformă narațiunea dintr-un thriller de invazie într-o alegorie a fragilității etice, sugerând că adevărata oroare nu este violența în sine, ci faptul că aceasta este organizată, controlată și perfect integrată într-un sistem invizibil. [13][21]

Abstract

Borgman — An Analysis through the Lens of Psychological Anthropology

Keywords: Borgman, psychological anthropology, psychoanalysis (Jung, Lacan), Shadow, the Real, organised evil, social corrosion, archetypal symbolism, procedural violence.

Objectives: The manuscript aims to provide a multi-dimensional analysis of the film Borgman (2013, dir. Alex van Warmerdam), focusing on the psychological, psychosocial, and anthropological meanings of its narrative. The specific objectives are:

1. Decoding the archetypal symbolism of the character Borgman (associated with the Antichrist, the inverted archangel Camael, and the Incubus).
2. Analysing the psychic corrosion of the bourgeois family, highlighting how evil arrives not as a rupture, but as a continuity and a naturalisation of the unacceptable.
3. Comparing the director’s vision with that of Michael Haneke (Funny Games), underlining the differences between nihilistic evil and mystical, fabulist evil.
4. Investigating the quasi-military organisation of Borgman’s group and how this is reflected in their treatment of corpses (standardisation, ritualisation, erasure of traces).
5. Applying a dual psychoanalytic interpretation (Jung vs. Lacan) to the film, in order to clarify the nature of evil and the fragility of identity.

Methods of Analysis

The manuscript employs an interdisciplinary methodological framework, based on:

1. Textual and symbolic analysis of the film, including its fictitious biblical quotations, character names (Camiel), visual iconography (reference to Fuseli’s The Nightmare), and spaces (the glass villa, the underground, the shed).
2. The psychology of cinematic arts, focusing on the relationship between architecture, power dynamics, and the altered innocence of children.
3. Psychological anthropology and psychosociology, exploring the conflict between civilisation and the „wild”, class paranoia, and the fragility of the bourgeois façade.
4. Comparative psychoanalysis (Sigmund Freud, Carl Gustav Jung, Jacques Lacan), applied to interpret:
   • Borgman as the Shadow (Jung) or as an irruption of the Real (Lacan).
   • The house as the fragile Ego or as the Symbolic Order.
   • The children as permeable psyches or as subjects-in-formation, removed from language.
   • Violence as the death drive (Thanatos) or as the objet petit ‘a’ .
5. A structural analysis of organised violence, describing quasi-military procedures (role distribution, protocol, efficiency, the invisibility of evil).

Results

The analysis leads to the following synthesised results:

1. Borgman is not a simple vagrant but a metaphysical entity („evil itself”, the Antichrist, an Incubus) who does not create horror but amplifies it by exploiting the family’s pre-existing fissures (arrogance, frustration, inequality).
2. The glass house metaphorises the illusion of control and transparency, becoming a stage for total vulnerability. Borgman’s invasion represents an irruption of the unconscious (the underground) into the fragile Ego of the bourgeoisie.
3. The children represent the most disturbing success of manipulation: seduced by stories, not force, they abandon their innocence and become marked disciples, symbolising the triumph over the future generation.
4. The group’s quasi-military organisation transforms violence into a cold, repeatable, procedural system. Corpses are reduced to „logistical objects”, and the complete erasure of traces (concrete, lake) makes evil invisible and impossible to sanction.
5. The Haneke vs. Van Warmerdam comparison shows that, while Haneke punishes the spectator for their thirst for violence, Van Warmerdam constructs a surrealist parable about how civilisation collapses in the face of primordial forces.
6. The dual psychoanalytic conclusion:

• Jungian perspective: the film argues that evil is within us (the Shadow), and Borgman merely liberates it. The (implicit) solution would be the conscious integration of this shadow.
• Lacanian perspective: the film offers a more unsettling view – there is no stable „self”, and Borgman represents the Real that shatters meaning. Evil is not an essence, but a collapse of the symbolic order and of identity itself.

1. The significance of the vagrants’ mobile phones underscores the metaphysical absurdity: evil is not archaic but perfectly adapted to modernity, using technology for tactical coordination and penetrating intimacy.
2. The film’s ending (leaving with the children, the disappearance of traces, the corpses in the lake) transforms the narrative from an invasion thriller into an allegory of ethical fragility. It suggests that the true horror is not violence itself, but the fact that it is organised, controlled, and perfectly integrated into an invisible system.

Note

[1] Borgman este numit „Anticrist” în recenzii de specialitate și în analiza culturală a filmului. Numele „Camiel” trimite la arhanghelul Camael, iar scena somnului Marinei face referire la The Nightmare de Fuseli (1781), simbolizând incubusul – un demon care corupe puritatea prin somn și subconștient.

[2]  Conceptul de „naturalizare a răului” este discutat în psihologia morală și extins în antropologia violenței. Aplicarea la Borgman este dezvoltată în secțiunea 4 a acestui articol.

[3] Comparația sistematică dintre Van Warmerdam și Haneke – inclusiv natura răului (nihilist vs. mistic-fabulist) – este analizată în secțiunea 3.2.

[4] Termenul de „violență procedurală” este preluat din analiza structurilor totalitare. Organizarea cvasi-militară a grupului lui Borgman este descrisă în paginile 14–18 ale manuscrisului..

[5] Interpretarea duală Jung vs. Lacan (Umbră / Real) este dezvoltată în secțiunea 7 (pag. 21–24). Pentru Jung, a se vedea Aion (1951); pentru Lacan, Seminarele (1959–1960, despre etica psihanalizei și Real).

[6] Citatul de deschidere al filmului – „Și au coborât pe pământ pentru a-și întări rândurile” – este un text fals biblic, creat de regizor pentru a sugera ideea de îngeri căzuți sau demoni care caută adepți.

[7] Relația dintre arhitectura casei de sticlă și vulnerabilitatea psihologică a familiei este analizată în detaliu în secțiunea 5.

[8]  Conceptul de „paranoia de clasă” este dezvoltat în secțiunea 6, unde filmul este interpretat ca o alegorie a tulburărilor sociale.

[9]  Pentru o introducere în psihanaliza aplicată artei cinematografice, a se vedea lucrările lui Lebeau [5] și McGowan [6].

[10]  Termenul „invizibilitatea răului” desemnează capacitatea grupului de a acționa fără a lăsa urme detectabile – un concept central pentru înțelegerea finalului filmului (secțiunea 8).

[11] Pentru o prezentare detaliată a celor trei registre lacaniene, a se vedea seminarul L’éthique de la psychanalyse (1959–1960) [11] și lucrările lui Žižek [12, 15].

[12] Această listă de trei caracteristici este o sinteză interpretativă a autorului, bazată pe modul în care Borgman este prezentat în film.

[13] Identificarea lui Borgman cu Anticristul este sugerată de citatul de deschidere fals biblic și de numele „Camiel” – arhanghel inversat. Scena în care Borgman planează asupra Marinei adormite (referință la Fuseli) îl asociază cu incubusul.

[14] Vila de sticlă apare în multiple cadre din film ca o cutie transparentă, expusă privirii din exterior. Subteranul din care provine Borgman este vizualizat în scena de început (vânătoarea din pădure).

[15] Scena în care Borgman le spune copiilor povești despre „oamenii care dorm în subteran” este esențială pentru înțelegerea seducției narative. Marcarea cu stigmat pe spate este vizibilă în scena finală.

[16] Tratarea cadavrelor este detaliată vizual în scena în care capetele victimelor sunt fixate în ciment, iar trupurile sunt scufundate în lac. Procedura este executată cu o detașare aproape chirurgicală.

[17] Diferența fundamentală dintre cei doi regizori este discutată pe larg în secțiunea 3.2 a manuscrisului.

[18] Conceptul jungian al Umbrei este dezvoltat în Aion [7] și Arhetipurile și inconștientul colectiv [9].

[19] Conceptul lacanian al Realului ca „imposibil de simbolizat” este central în seminarul XI [10] și în lucrările lui Žižek [12, 15].

[20] Telefoanele mobile apar în scena de început, când Borgman își avertizează prietenii după evadare. Contrastul dintre tehnologie și stilul de viață arhaic al vagabonzilor este un element deliberat de absurd metafizic.

[21] Scena finală – Borgman și adepții plecând cu copiii, fără a lăsa urme – este lipsită de catharsis. Spectatorul rămâne cu o stare de neliniște și întrebarea despre propria latură întunecată.