Descriere
Un mic ghid despre conceptele politice pentru politicieni şi activişti.
Politica este procesul de luare a deciziilor de către grupuri de oameni. Termenul se aplică guvernelor civile, dar acest proces s-a observat în toate interacţiile între grupurile umane, inclusiv în instituţii corporative, academice şi religioase. Ea constă din „relaţii sociale implicând autoritatea sau puterea” şi se referă la reglementări ale unităţilor politice, şi la metode şi tactici folosite pentru a formula şi aplica politica.
Maxima lui Samuel Gompers, parafrazată adesea ca „Premiază prietenii şi pedepseşte duşmanii”, se referă la două din cele cinci tipuri de putere recunoscute de psihologii sociali: puterea stimulativă (puterea de a premia) şi puterea coercitivă (puterea de a pedepsi). Celelalte trei puteri derivă din acestea.
Puterea legitimităţii, puterea unui poliţist sau a celui care ia decizii, este puterea dată de unei persoane de o autoritate recunoscută pentru a impune standarde comportamentale. Puterea legitimităţii este similară puterii coercitive prin aceea că o comportare inacceptabilă este pedepsită mai mult sau mai puţin direct.
Puterea deciziei este deţinută de persoane în virtutea unor aptitudini sau atitudini. Îndeplinirea dorinţei de a se simţi la fel ca o celebritate sau un erou este premiul pentru obedienţă. Acesta este un exemplu de putere stimulativă în care o persoană se autopremiază.
Puterea expertului derivă din educaţie şi experienţă. De notat că puterea expertului este condiţională circumstanţelor.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.